ANUNȚ PUBLIC

Primăria Municipiului Timișoara organizează, la sediul său din din Bv. C.D. Loga nr.1, concursul de proiecte de management pentru Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, în baza art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVD19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului Ministerului Culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management.

 Condiţii de participare:

Conform prevederilor art. 3 din OUG 189/2008, managementul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara poate fi încredințat unei personae fizice care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

      a) are cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;

      b) are capacitate deplină de exerciţiu;

      c) are studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: studii culturale, limbă și literatură, limbi moderne aplicate, filosofie, istorie, studiul patrimoniului, arhitectură, arte vizuale, teatru și artele spectacolului, cinematografie și media, muzică, științe ale educației, știinte ale comunicării, sociologie, management, finanțe;

      d) are experiență în specialitatea studiilor, menționate la lit. c), de min. 5 ani;

      e) are experienţă în domeniul activității manageriale de min. 3 ani în instituții publice de cultură sau organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul culturii;

Condiția de experiență în domeniul activității manageriale poate fi dovedită prin adeverință privind experiența în conducerea de instituții publice de cultură sau organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul culturii.

       f) nu a suferit condamnări penale şi civile pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcţia pentru care candidează;

       g) nu i-a încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani.

Copiile actelor din dosarul de concurs se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

Documentele depuse într-o limbă străină vor fi însoțite obligatoriu de traduceri legalizate.

La concurs pot participa numai candidaţii al căror dosar este complet şi corect întocmit.

Calendarul concursului

        a) 09.08.2021 – aducerea la cunoştinţa publică a condiţiilor de participare la concursul de proiecte de management, caietului de obiective pentru Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, regulamentului de organizare a concursului de proiecte de management, calendarului concursului, cu precizarea termenelor pentru fiecare etapă, actelor necesare înscrierii la concursul de proiecte de management care fac obiectul dosarului de concurs, bibliografiei, informaţiilor privind condiţiile tehnice de redactare a proiectului de management şi condiţiile de prezentare a acestuia și a altor informaţii necesare unei bune înţelegeri a cerinţelor concursului.

        b) 03.09.2021, ora 12.00 – data limită pentru depunerea proiectelor de management și a dosarelor de concurs de către candidați;

        c) 06.09.2021 – 07.09.2021 selecția dosarelor de concurs;

        d) 08.09.2021 – afișarea rezultatelor selecției de dosare;

        e) 09.09.2021 – perioada de contestații rezultat selecție dosare;

         f) 10.09.2021 – perioada de soluționare contestații depunere dosare;

        g) 13.09.2021 – afișare soluționare contestații

        h) 14.09.2021 – 27.09.2021 – analiza proiectelor de management – etapa I;

         i) 28.09.2021 – aducerea la cunoştinţa candidaţilor, în scris, a notelor obţinute în prima etapă a concursului și afişarea acestora la sediul autorităţii şi al instituţiei publice de cultură, precum şi pe pagina de internet a autorității și a instituţiei publice de cultură;

         j) 29.09.2021 – 30.09.2021 susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului – etapa II;

        k) în termen de 24 de ore de la încheierea etapei a doua – aducerea la cunoștința candidaților, în scris, și la cunoștința publică a rezultatului concursului prin afişarea acestuia la sediul autorităţii, la sediul instituţiei publice de cultură şi pe pagina de internet a autorităţii și a instituţiei publice de cultură;

         l) 04.10.2021 – 07.10.2021 – depunerea contestaţiilor asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului, la sediul Primăriei Municipiului Timişoara, bd. C.D. Loga nr.1, Compartimentul Organizare și Planificare Strategie Resurse Umane – camera 7 (parter), în conformitate cu prevederile capitolului IV din regulament.

       m) 08.10.2021 – 12.10.2021 – soluționarea contestaţiilor;

        n) în termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestaţii sau, după caz, de la data soluţionării acestora, rezultatul final al concursului, lista nominală a candidaţilor şi alte informaţii de interes public sunt aduse la cunoştinţa publică, prin grija autorităţii, respectiv prin afişarea la sediul autorităţii, la sediul instituţiei publice de cultură şi pe pagina de internet a autorităţii și a instituţiei publice de cultură.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor de management și a dosarelor de concurs de către candidați este 03.09.2021, ora 12.00

Proiectele de management și dosarele de concurs se pot depune de către candidați:

  • în perioada 09.08.2021 – 03.09.2021,
  • zilnic de luni până joi între orele 08.30 – 16.00 și vinerea între orele 08.30 – 13.00
  • la sediul Primăriei Municipiului Timişoara, Bd. C.D. Loga nr.1, Compartimentul Organizare și Planificare Strategie Resurse Umane – camera 7 (parter),
  • persoană de contact: Bianca Vetrovetz, consilier Compartimentul Organizare și Planificare Strategie Resurse Umane,
  • 0256-408 372; 0256-408 350.

Dosarul de concurs trebuie să conţină:

  1. formularul de înscriere la concurs cu precizarea datelor personale de contact: telefon mobil şi adresă de e-mail, conform modelului anexat;
  2. copie după actul de identitate;
  3. curriculum vitae, modelul comun european;
  4. copii după diplome de studii și diplomele în original(care atestă absolvirea studiilor solicitate la condiții de participare, lit. c);
  5. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  6. cazierul judiciar – în cazul persoanelor cu cetăţenie română sau acte similare în situaţia persoanelor cu altă cetăţenie;
  7. declarația pe proprie răspundere privind capacitatea de exercițiu, conform modelului anexat;
  8. carte de muncă în original și copie xerox/acolo unde este cazul și extras Revisal pentru perioada 01.01.2011- prezent;

      9. adeverință/adeverințe care atestă experiența în domeniul activității manageriale în instituții sau organizații neguvernamentale de cultură, solicitată la condiții de participare pct. e;

     10. declarație pe propria răspundere că nu i-a încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani, conform modelului anexat;

     11. declarație pe propria răspundere că nu a fost lucrător sau colaborator al securității, în sensul art. 2, lit. a – c din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, conform modelului anexat;

     12. proiectul de management se depune în format scris şi în format electronic de tip PDF, pe suport CD, DVD sau stick USB – cu respectarea prevederilor art.13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv fără a fi personalizat, fără a avea semnături şi fără a conține indicii privind identitatea autorului, în cadrul textului, pe suportul electronic sau în proprietățile fișierului electronic de tip PDF.

Condiții tehnice de redactare a proiectului de management și prezentare a acestuia pentru concursul de proiecte de management, organizat de Primăria Municipiului Timişoara, pentru Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Proiectul de management este limitat la un număr de 40 de pagini, plus anexe, respectând următorul format:

  • dimensiune pagină A4,
  • caracter Times New Roman,
  • font de 12 puncte pentru textul de bază și 14 puncte pentru titluri,
  • spațierea textului la 1 rând,
  • alinierea textului: stânga-dreapta.

Paginile vor fi numerotate. Se vor folosi diacriticele specifice limbii române.

Eventuale fotografii, grafice, flyer-e, afișe, prezentări sau alte prelucrări de imagine vor fi incluse obligatoriu în anexe.

Proiectul de management va avea titlul:

  • Proiect de management pentru ocuparea postului de manager al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara

Proiectul de management trebuie să respecte întocmai structura din caietul de obiective, inclusiv numerotarea capitolelor, subcapitolelor, subpunctelor. În întocmirea proiectului se cere utilizarea termenilor conform definiţiilor prevăzute în Ordonanţa de Ugenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare.

 BIBLIOGRAFIE:

  • Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordinul Ministerului Culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management, cu modificările și completările ulterioare;
  • OUG 118/2006(*actualizată*) privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor cultural, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe dreptului de autor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor şi acțiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.

ANEXE:

  • Caietul de obiective elaborat pentru concursul de proiecte de management organizat de Primăria Municipiului Timișoara pentru Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și aprobat prin Dispoziția nr.1349/05.08.2021, care contine Anexa 1 – Organigrama aprobată prin HCL nr. 541/2017 și

Regulamentul de organizare și funcționare al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, aprobat prin HCL nr. 541/2017; Anexa 2 – Statul de funcții Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, aprobat prin HCL nr. 36/2020, Anexa 3 – Bugetul aprobat al instituţiei pe ultimii trei ani;

  • Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management pentru  Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, aprobat prin Dispoziția nr.1349/05.08.2021;
  • Notă de informare și obținere acord în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal în procesul de recrutare;

Anexele se regăsesc pe site-ul www.primariatm.ro și pot fi consultate la Serviciul Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, cam. 7(parter).

 

The post Concurs de proiecte de management organizat pentru Casa de Cultură a Municipiului Timișoara first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source