COMUNICAT
Începând cu data de 25.08.2020,Primaria Comunei Densus demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G.nr.133/2020,privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.
Tichetul social pe suport electronic va fi in cuantum de 500 de lei/an școlar .Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii.
Condițiile de eligibilitate:
- să aibă domiciliul/reședința pe raza comunei Densus;
- venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an este de până la 1.115 lei(pentru copii inscrisi in invatamantul de stat,primar si gimnazial) iar pentru cei din invatamantul prescolar 284 lei ;
- să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală.
Pentru anul şcolar 2020-2021 cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, în perioada 25.08.2020-10.09.2020 la sediul Primariei Comunei Densus, însoţite de următoarele acte doveditoare: - acte de identitate ale părinților/reprezentantului legal(în original și copie);
- documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției ; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului /hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii ) ;
- certificatele de naștere ale copiilor ( original și copie) ;
- dovada înscrierii la grădiniță/ școală ;
- certificat de căsătorie părinți în original și copie ( dupăcaz) ;
- certificat de deces părinte ( unde este cazul) în original și copie ;
- acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz) ;
- hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, dupăcaz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).
Precizăm că, pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr.416/2001 cu modificările și completările ulterioare precum și pentru beneficiarii prevederilor Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce se regăsesc în evidențele Compartimentului de Asistenta Sociala Densus, tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, se acordă pe baza listelor întocmite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) O.U.G. nr. 133/2020, aceste persoane având obligația să depună doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021.
Prima evaluare a cererilor depuse,însoțite de actele doveditoare se va realiza în perioada 11.09.2020-14.09.2020, urmând ca Compartimentului de Asistenta Sociala Densus să înainteze lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului Județului Hunerdoara până la data de 15.09.2020.
Compartimentului de Asistenta Sociala Densus are obligația de a actualiza lunar lista destinatarilor finali și de a o înainta Instituției Prefectului Județului Hunedoara, ca atare, sunt acceptate și solicitările depuse peste acest termen, aceste persoane urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.
Mentionam că suma de bani de pe tichetul social, aferentă unui an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului, aceste tichete putând fi utilizate numai în anumite magazine din raza localității de domiciliu a fiecărui titular de tichet. Lista cu aceste magazine va fi primită de către fiecare persoană, odată cu distribuirea tichetului.
De asemenea, informații suplimentare se pot solicita și telefonic la numarul de telefon 0254775010 .