
Înapoi la Structura Primăriei
Vezi atribuțiile tuturor departamentelor primăriei
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 64. Compartimentul Protecţia Mediului este un compartiment funcţional din Direcției Arhitect Șef ce cuprinde două posturi de funcționari publici de execuție și asigură aplicarea prevederilor legale privind protecţia mediului.
PRINCIPALELE ATRIBUŢII
- îndeplinirea prevederile legilor specifice în vigoare în calitate de responsabil cu protecţia mediului;
- efectuarea controalelor privind întreţinerea zonelor verzi, cursurilor de apă interioare, starea de curăţenie a pieţelor, parcărilor, locurilor publice, locurilor de joacă pentru copii;
- conducerea, urmărirea şi răspunderea în ceea ce privește zone verzi, arii protejate, peisaj;
- supravegherea şi intervenirea, după caz, la menţinerea în stare corespunzătoare a indicatoarelor de circulaţie şi asigură vizibilitatea acestora, conform Codului rutier;
- constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, după caz, persoanelor fizice şi juridice care încalcă normele de gospodărire, întreţinere şi înfrumuseţare a peisajului urbanistic al municipiului;
- organizarea de acţiuni comune cu instituţiile autorizate, cu privire la respectarea reglementărilor legale în domeniul protecţiei mediului;
- întocmirea Registrului de evidenţă a deşeurilor colectate selectiv în cadrul instituţiei conform modelului din Legea nr. 132/2010 şi raportează lunar datele din acest registru Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului la intervale solicitate;
- asigurarea protecţiei peisajului, menţinerea şi dezvoltarea zonelor verzi, respectarea regimului de protecţie a unor spaţii special amenajate: zone de agrement, turism, monumente istorice, arii protejate şi monumente ale naturii;
- verificarea pe teren, soluționarea și răspunsul în termenul legal la toate adresele persoanelor fizice și juridice (cereri, sesizări, reclamații, note interne) conform atribuțiilor din legislația in vigoare;
- asigurarea centralizării unor date și studii statistice, necesare unor raportări solicitate de consiliul județean, prefectură, direcția statistică, ministere de resort sau alte organe administrative la nivel central, național;
- monitorizarea și îmbunătățirea activităților legate de protecția mediului;
- pregătirea documentațiilor necesare pentru obținerea avizelor, autorizațiilor de la autoritățile competent pentru tăierea arborilor de pe domeniul public al Municipiului Brad, cu respectarea legislației în vigoare;
- inițierea și coordonarea activităților de curățare a deșeurilor de pe malurile și albiile cursurilor de apă de pe raza municipiului Brad;
- colectarea la nivelul compartimentului a tuturor materialelor defecte rezultate în urma lucrărilor pentru remedierea defecțiunilor la iluminatul public, printr-un proces-verbal de predare – primire, apoi urmărește predarea acestora unor operatori specializați în colectarea DEE-urilor;
- asigurarea siguranței în traficul rutier și siguranței pietonale prin activități de întreținere și completare a indicatoarelor rutiere de semnalizare pe verticală ca căilor de circulație din municipiul Brad cu respectarea legislației în vigoare;
- colaborarea cu Poliția Rutieră a Municipiului Brad pentru asigurarea siguranței în traficul rutier;
- identificarea indicatoarelor rutiere care nu mai corespund normelor (indicatoare șterse, indicatoare deteriorate, stâlpi de susținere deteriorați) și întocmirea referatelor de necesitate;
- monitorizarea activităților de montare și demontare a indicatoarelor rutiere;
- verificarea lunară a facturilor pentru consumul de energiei electrice unde Primăria Municipiului Brad are contracte încheiate cu un operator de distribuție energie electrică și identifică locațiile de consum de trebuie refacturate;
- colaborarea cu alte servicii de specialitate cadrul Primăriei Municipiului Brad, alte autorități pentru a obține suportul necesar în rezolvarea problemelor specifice domeniului sau de competența compartimentului protecția mediului;
- gestionarea Registrul local al spațiilor verzi din municipiul Brad;
- întocmirea referatelor de necesitate și asigurarea gestionării documentelor conform procedurilor si reglementărilor interne;
- informarea șeful direct asupra neregulilor constatate pe teren;
- verificarea din proprie inițiativă a stării arborilor, efectuarea propunerilor și luarea măsurilor necesare de toaletare sau tăiere, după caz, a arborilor care necesită aceste intervenții, precum și soluționarea solicitărilor de tăiere, toaletare a arborilor în primul rând al celor semnalați ca fiind periculoși, prin verificarea pe teren urmată de măsuri concrete;
- colaborarea cu Unitatea Locală de Monitorizare a Serviciilor de Utilități Publice pe linia întreținerii și modernizării serviciului de iluminat public;
- colaborarea cu agenții economici si asociațiile de proprietari ce desfășoară activități pe raza municipiului Brad, în vederea prevenirii deversării accidentale a poluanților sau a depozitării necontrolate de deșeuri;
- promovarea unei atitudini corespunzătoare față de comunitate în legătura cu importanța protecției mediului;
- participarea la ședințele și întrunirile ce au ca teme măsuri de protecția mediului organizate de Primăria Municipiului Brad șau alte instituții guvernamentale sau neguvernamentale;
- inițierea de campanii si acțiuni de conștientizare ale populației privind protecția mediului (Ziua mediului, Săptămâna mobilității europene, Let’s do it Romania!, Ziua împăduririi naționale, etc);
- inițierea și urmărirea campaniilor pentru colectarea DEE-urilor de pe raza municipiului Brad;
- coordonarea și urmărirea activităților de tăiere și toaletare de pe domeniul public al Municipiului Brad;
- constatarea deficiențelor în funcționarea iluminatului public în municipiul Brad și înregistrează sesizările cetățenilor cu privire la defecțiunile apărute la iluminatul public;
- monitorizarea pe tot parcursul anului a lucrărilor ce se execută pentru remedierea defecțiunilor la iluminatul public stradal, pietonal și arhitectural și a lucrărilor pentru montarea și demontarea instalațiilor electrice pentru iluminatul ornamental și festiv;
- întocmirea, împreună cu inspectorul de la Compartimentul Unitatea Locală de Monitorizare a Serviciilor Comunitare de Utilități Publice, a Planului de măsuri privind colectarea selectivă a deșeurilor din instituție;
- atribuții pentru Cimitirul Eroilor:
- ai1) realizarea infrastructurii și a zonelor verzi din interiorul cimitirului, parcelarea, împrejmuirea și dotarea acestuia;
- ai2) elaborarea și să actualizarea după caz a regulamentului de organizare și funcționare a cimitirului;
- ai3) asigurarea, când este nevoie, a renovării clădirilor, întreținerii și menținerii în funcțiune a infrastructurii din cimitir, precum și întreținerea zonelor verzi;
- ai4) respectarea regulamentul de organizare și funcționare al cimitirului;
- ai5) stabilirea regulilor de acces în cimitir și orarul de funcționare;
- ai6) întocmirea și păstrarea registrelor de evidență și arhivă, în care se înscriu în mod obligatoriu următoarele date: numărul curent, ziua, luna, anul înhumării sau al așezării în nișa a urnei cu cenușă, datele de identificare ale defunctului, adresa de la ultimul domiciliu, numărul parcelei, al rândului și al locului de înhumare, numele și adresa persoanei care a comandat înhumarea și observații cu privire la tipul și lucrările locului de înhumare;
- ai7) asigurarea efectuării și păstrarea curățeniei, întreținerea drumurilor și a aleilor, dezăpezirea acestora, colectarea și transportul gunoaielor;
- ai8) asigurarea serviciilor de relații cu publicul și informarea vizitatorilor.