Vă informăm că în perioada 6 – 16 martie 2023, A.P.I.A. C.J. Ilfov va organiza Sesiuni de informare adresate fermierilor activi persoane fizice și/sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit legislației în vigoare, precum și tuturor categoriilor de public interesat, cu privire la sprijinul financiar prin intervenții/măsuri aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, în conformitate cu Planul Strategic PAC 2023-2027, respectiv PNDR 2014-2020, sprijin finanțat de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de la bugetul național (BN), aferente campaniei de depunere a Cererilor de plată – 2023.
Aceste Sesiuni de informare se vor desfășura în locațiile puse la dispoziție de Primări i le localităților selectate pentru această acțiune, pentru fiecare Centru local A.P.I.A, începând cu orele 10:00.
Calendarul acestor întâlniri este următorul:
• 7 martie 2023 – C.L. SNAGOV – GHERMĂNEŞTI
• 9 martie 2023 – C.L. DASCĂLU – MOARA VLĂSIEI
• 13 martie 2023 – C.L. BRĂNEŞTI – BRĂNEŞTI
• 14 martie 2023- C.L. MĂGURELE- MĂGURELE
• 16 martie 2023 – C.L. BUFTEA – BUFTEA
Scopul acestor întâlniri este de a veni în sprijinul fermierilor din cadrul județului Ilfov în efortul de creștere a gradului de absorbție a fondurilor europene destinate fermierilor și de îmbunătățire permanentă a relației dintre fermieri și instituțiile implicate.