Call de VOLUNTARIAT în domeniul arhitecturii

Obiect:

Implicare civică privind spargerile și intervențiile din Timișoara

Intenția Municipiului Timișoara este aceea de a remodela activitatea administrației locale timișorene, precum și de a crește gradul său de eficiență.

În acest sens, lansăm un apel către specialiștii din domeniul arhitecturii pentru a colabora în calitate de voluntari în administrația locală timișoreană.

Task-uri ale voluntarilor care vor fi selectați în vederea colaborării cu administrația locală timișoreană:

  • Realizează propuneri privind automatizarea procesului de lucru în departamentul de permise pentru spargeri și intervenții;
  • Introduc un nou sistem de notificare pentru primărie atunci când permisele de spargeri sau intervenții sunt pe cale să expire;
  • Aduc propuneri noi privind procesul de urmărire a spargerilor și intervențiilor aflate în derulare, de la solicitarea permisului și până la finalizarea lucrărilor în teren;
  • Se asigură că proiectele îndeplinesc nevoile comunității, iar acest lucru se întâmplă în timpul, la calitatea și în limitele bugetului alocat;
  • Identifică și comunică oportunități & riscuri constatate;
  • Identifică resursele necesare și gestionează alocarea lor judicioasă.

Vă invităm să aplicați pentru una dintre cele două (2)  poziții de voluntariat disponibile în domeniu.

Minime calificări necesare:

  • Diplomă de arhitect
  • Experiență de gestionare a proiectelor

Perioada de derulare a activității de voluntariat, în conformitate cu prezentul anunț:

  • 6 (șase) luni ca perioadă de probă, cu începere de la data semnării contractului de voluntariat de către ambele părți
  • la expirarea celor 6 luni de probă, contractul se prelungește automat cu câte 6 luni, însă doar în cazul în care niciuna dintre părți nu anunță în scris, în condițiile legii, rezilierea acestuia.

Programul/orarul:

  • 2 ore/zi, în cursul zilelor lucrătoare ale săptămânii

Data limită de depunere a solicitărilor de voluntariat:

  • 02.06.2022

Formularul de solicitare, în format editabil, este anexat.

Vă invităm să depuneți – împreună cu un CV recent – formularul completat:

  • prin e-mail, pe adresa [email protected] având subiectul „pentru call-ul de voluntariat <implicare civică privind spargerile și intervențiile din Timișoara>”,
  • sau la sediul central al Municipiului Timișoara: Bd. C.D. Loga nr. 1, cam. 12.

Așteptăm solicitările dvs. cu maxim interes și dorință de colaborare,

Ruben LAȚCĂU
Viceprimar al Timișoarei

Anexă

The post Call de VOLUNTARIAT în domeniul arhitecturii first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source