Sărbătoarea Învierii este una dintre cele mai mari evenimente ale vieţii
noastre creştine. În incinta lăcaşurilor de cult se adună cu acest prilej un număr
mare de enoriaşi, pentru a participa la toate manifestările şi momentele specifice.
Din cauza acestor aglomerări şi în condițiile utilizării focului deschis, sub diferite forme, există riscul producerii de incendii, care pot avea consecințe foarte grave, atât asupra participanților, cât şi pentru construcțiile sau amenajările exploatate pe timpul ritualurilor religioase.
Pentru ca aceste lăcaşuri să fie ocrotite de evenimente nedorite (incendii)
şi pentru a preveni o situație de urgenţă, Primăria Municipiului Focşani
reaminteşte tuturor persoanelor implicate în desfăşurarea manifestărilor că trebuie să cunoască şi să aplice următoarele măsuri de apărare împotriva incendiilor:
– Limitarea accesului credincioşilor în incintă peste capacitatea bisericii, în scopul evitării panicii în caz de accidente;
– Confecționarea unor stative metalice pentru depunerea lumânărilor aprinse şi amplasarea acestora la distanțe corespunzătoare faţă de elementele combustibile din construcția bisericii ;
– Stingerea lumânărilor la terminarea slujbei religioase şi depunerea lor în
afara bisericii în locuri special amenajate;
– Supravegherea permanentă de către o persoană special desemnată a zonelor în care se folosesc surse de foc deschis, pe toată durata slujbei, scoaterea de sub tensiune a aparatelor electrice înainte de părăsirea şi încuierea bisericii;
– Interzicerea depozitării materialelor combustibile în poduri, balcoane,
clopotniță și amenajarea unor spații corespunzătoare pentru păstrarea lor;
– Dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenție pentru stingerea incendiilor şi menţinerea acestora în stare de funcţionare;
– Marcarea vizibilă a ieşirilor şi menţinerea liberă a acestora pentru evitarea producerii de accidente;
– Aducerea la cunoştinţa enoriaşilor, la începutul şi pe timpul desfăşurării
slujbelor religioase a măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice,
îndeosebi a celor privind folosirea focului deschis şi evitarea
supraaglomerărilor;
– Aplicarea imediată şi cu hotărâre, în faza incipientă, a măsurilor de lichidare a oricăror începuturi de incendiu izbucnite.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani