Sportivii din Deta confirmă, an de an, nivelul bun al badmintonului local prin rezultatele obținute la etapa județeană a Olimpiadei Sportului Școlar. Competiția, organizată de Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, a avut loc miercuri, 18 februarie 2026, reunind cei mai buni elevi calificați din județ.
La categoria lor de concurs, sportivii din Deta au obținut următoarele rezultate:
- Giurgiev Ariana – locul II
- Kovacs Krisztian – locul III
- Iacob Andreea, Mirciov Rareș și Rotar Raul – mențiuni
Un rezultat de referință îl reprezintă calificarea sportivei Palfi Sarra la faza națională – liceu, pentru al doilea an consecutiv. Vicecampioană națională în 2025, Sarra a început badmintonul la Deta, iar în prezent este legitimată la UV Timișoara, continuând să reprezinte cu succes județul Timiș la nivel național.