Modificări în acordarea tichetelor pentru grădiniță

Două modificări importante au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2021 în privința acordării tichetelor pentru grădiniță, odată cu schimbarea legislației în domeniu.

Astfel, prima și cea mai importantă este dublarea valorii tichetului de grădiniță, de la 50 la 100 de lei.

A doua modificare se referă la tipurile de beneficiari ai acestor tichete. Dacă până acum puteau beneficia de aceste tichete toți copiii care frecventau grădinița, proveniți din familii a căror venituri pe membru de familie era de până la 284 lei/membru de familie, de la 1 ianuarie vor putea beneficia de aceste tichete copiii proveniți din familiile a căror venit pe membru de familie este de până la 530 lei. De asemenea, vor putea beneficia și copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate și care au fost lăsați în grija unei persoane, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depășesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei (530 lei/membru de familie).

În ambele cazuri acordarea acestor tichete pentru grădiniță este condiționată de prezența copilului la grădiniță. Tichetele se acordă lunar, în baza actelor doveditoare, distribuția acestora fiind realizată de Compartimentul de Asistență Socială.

Familiile care se înscriu în aceste criterii trebuie să depună la Compartimentul de Asistență Socială următoarele documente:

  • Cererile și declarațiile pe propria răspundere, care se pot procura de la sediul Primăriei Șura Mare, Compartimentul de Asistență Socială  sau de site-ul Primăriei Comunei Șura Mare și se depun de reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului, oricând pe perioada anului școlar, stimulentul urmând să se acorde din prima lună în care copilul a îndeplinit criteriile de eligibilitate.
  • Componența familiei (carte de identitate, certificat naștere, certificat căsătorie)
  • Veniturile nete lunare ale familiei
  • Dovada frecventării grădiniței.

Documentele se pot depune  sediul Primăriei Comunei Șura Mare, Compartimentul Asistență Socială.

După stabilirea dreptului la stimulent, din trei în trei luni, titularul va depune la Compartimentul de Asistență Socială Șura Mare o declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia însoțite de acte doveditoare.

Precizăm că în termen de 15 zile de la depunere, personalul din cadrul Primăriei Șura Mare, Compartimentul Asistență Socială va verifica datele şi informaţiile cuprinse în cerere şi în documentele doveditoare pentru acordarea stimulentului.

Last modified: 29 ianuarie 2021

Source