Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Comunei Mogoșoaia programată pentru data de 18.01.2021 se află un Proiect de Hotărâre care vizează reglementarea dezvoltării viitoare în ”Zona Livadă” din Mogoșoaia.

Pentru definitivarea acestui nou PUZ pentru această zonă este necesară suspendarea pentru o perioadă de 6 luni a unor PUZ-uri mai vechi, aprobate între anii 2003 și 2011 și implicit suspendarea emiterii Certificatelor de Urbanism și a Autorizațiilor de Construire.

Nu sunt incluse în această măsură o serie de documentații emise între anii 2009 și 2019 întrucât investițiile realizate în baza acestor PUZ-uri au fost deja finalizate.

De ce este considerată necesară, în acest Proiect de Hotărâre, suspendarea emiterii de noi documentații de urbanism până la aprobarea unui nou PUZ:

•          documentațiile vechi de urbanism, propuse pentru suspendare sunt depășite (10-18 ani vechime) și au lacune tehnice. Se specifică de asemenea că termenul de valabilitate a unui PUZ nu îl poate depăși pe cel al unui PUG (Plan Urbanistic General) care trebuie actualizat la cel mult 10 ani.

 •         documentațiile vechi de urbanism, propuse pentru suspendare au trama stradală subdimensionată față de normele legale în vigoare lucru care duce la ambuteiaje și probleme de accesibilitate. Autorizarea de noi construcții în baza vechilor documentații de urbanism poate duce la imposibilitatea corectării, lărgirii și completării rețelei stradale.

 •         datorită vechilor PUZ-uri dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor publice din zonă nu a ținut pasul cu dezvoltarea rezidențială actuală, noul PUZ propunându-și să rezolve aceste disfuncții.

 •         În prezent nu există o documentație unitară care să reglementeze întreaga zonă și să ia în calcul numărul total de locuitori din ”Livadă”, actuali și viitori, pentru dimensionarea corectă a infrastructurii rutiere și edilitare precum și  a serviciilor publice necesare unei zone rezidențiale.

Pentru ca ne dorim transparenta putem organiza si o dezbatere publica la solicitarea cetatenilor Comunei Mogoșoaia pentru a discuta propunerile noastre.

Source