ANUNȚ
PRIVIND DISTRIBUIREA PRODUSELOR DE IGIENĂ ÎN CADRUL PROGRAMULUI OPERAŢIONAL AJUTORAREA PERSOANELOR DEFAVORIZATE – POAD 2018-2020

„ (1) Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de pachete cu produse de igiena, acordate în cadrul POAD şi care au calitatea de destinatari finali sunt:

  1. persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.”

(Extras din ORDONANŢA DE URGENŢĂ Nr. 84/2020 din 21 mai 2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD)

Persoanele care se încadrează în ambele categirii, beneficiază de pachete cu produse de igiena aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării asistenţei materiale de bază.

Pachetele de alimente se ridică personal de către destinatarii finali de la sediul Directiei de Asistență Socială, pe baza actului de identitate, în perioada 26.01.2021 -12.02.2021.

Distribuirea produselor de igiena se va realiza în intervalul orar 8:00 – 16:30 de luni până joi și 8:00 – 14:00 în zilele de vineri.

Direcția de Asistență Socială a pus la dispoziție listele inițiale – categoriile a) și b) – beneficiari de ajutor social – 235 de persoane și beneficiari de alocație pentru susținerea familiei – 359 de persoane.

Acordarea de sprijin categoriilor de persoane prevăzute la alin. (1) lit. c) se realizează numai în cazul în care există stocuri de alimente după epuizarea distribuirii către categoriile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b).

Source