Conducerea primăriei face un apel către toți cei care dețin sau administrează terenuri infestate cu ambrozie să ia măsurile necesare eliminării acestei plante care pune în pericol sănătatea locuitorilor din comuna noastră. De asemenea, solicită sprijinul cetățenilor și în ceea ce privește identificarea proprietarilor, deținătorilor și administratorilor de terenuri, aceasta fiind o altă problemă care îngreunează procesul de eliminare a acestei buruieni.

Ce este ambrozia?

Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul țării noastre. Fiind rezistentă la secetă, a avut condiții favorabile să se dezvolte foarte rapid din cauza condițiilor meteorologice din ultimii ani. O plantă matură poate elibera în atmosferă până la 8 miliarde de grăuncioare de polen și până la 30.000 de semințe. Persoanele sensibile pot fi afectate chiar și de la 1-2 grăuncioare de polen/m3 de aer.

Unde crește ambrozia?

– în grădini, curți și parcuri neîngrijite

– pe șantierele de construcții

– de-a lungul drumurilor

– pe terenurile necorespunzător întreținute

– în diferite culturi agricole

– la marginea pădurilor

– în zonele unde s-a depozitat pământ excavat

De ce este dăunătoare ambrozia?

Ambrozia este responsabilă de cele mai frecvente alergii respiratorii. Polenul său este un alergen foarte puternic, care afectează atât copiii, cât și adulții. Manifestările pot fi diferite de la o persoană la alta, însă majoritatea oamenilor acuză strănut frecvent, mâncărime nas/ochi, urticarie, secreții nazale abundente, ochi roșii (hiperemie conjunctivală). În plus, mulți dintre acești pacienți sunt predispuși la apariția manifestărilor de astm (dificultăți în respirație, tuse, respirație șuierătoare etc.). De la an la an, tot mai multe persoane dezvoltă alergie la ambrozie, iar vârsta de debut a simptomelor este tot mai mică.

Când și cum o eliminăm?

Perioada de polenizare a acestei plante este lungă: de la sfârșitul lunii iulie până la sfârșitul lunii octombrie. Mai, iunie și începutul lunii iulie, când planta se află în stare vegetativă (fără a elibera polen), înseamnă perioada optimă în care se poate face eradicarea plantei. Ea trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an. În cazul reapariției focarelor se recomandă efectuarea repetată a lucrărilor de combatere pe întreaga perioadă a anului, evitându-se astfel apariția inflorescențelor.

Poate fi distrusă prin aplicarea următoarelor metode:

– combatarea manuală: prin smulgerea plantei înainte de înflorire sau cosirea manuală a acesteia;

– combaterea mecanică: prin lucrări agricole (coasă mecanică, grapă cu discuri, combinator);

– combaterea chimică: prin ierbicidare.

Ce riscă cei care nu elimină ambrozia de pe propriile terenuri?

Combaterea ambroziei este reglementată de Legea nr. 62/2018, modificată și completată ulterior prin Legea nr.129/2020 privind combaterea buruienii ambrozia, iar nerespectarea prevederilor menționate în actele normative menționate se sancționează cu amendă de la 750 – 5.000 lei (persoane fizice) și cu amendă de la 5.000 lei – 20.000 lei (persoane juridice).

Source

You missed

ANUNŢ PUBLIC PFA VURDEA RĂZVAN-IONUȚ-MĂDĂLIN în calitate de prestator în cadrul contractului nr. 02/25 din 16.12.2025 având ca obiect „Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor din UAT BAIA DE CRIȘ – localitatea ȚEBEA – SECTOR 65”. Vă informăm că în data de 22.06.2026, la Căminul cultural din Satul Țebea, județul Hunedoara, se realizează campania de informare publică cu participarea reprezentanților prestatorului PFA VURDEA RĂZVAN-IONUȚ-MĂDĂLIN, a instituțiilor publice și a persoanelor interesate. Imobilele din UAT BAIA DE CRIȘ – localitatea ȚEBEA – SECTOR 65 – au fost identificate: – în extravilanul localităţii ca având nr. de tarla (înscrise în titlurile de proprietate): 150, 169, 170, 171, 172 (DENUMIRE LOC: PE DEAL), 173, 174, 175, 176 (DENUMIRE LOC: GORGANU), 177, 178, 179, 180, 181 (doar parţial: de la nr. de parcelă 2638 până la 2667 – DENUMIRE LOC: IEZERE), 182 (DENUMIRE LOC: LĂZURELE); – și în intravilanul localității cu numerele de parcele cuprinse între: 191 până la 206, 338 până la 742/1 și 829 până la 1028 sau (Strada Valea Minei, partea dreaptă cum urci); (Strada Valea Căraciului, partea stângă cum urci) Toți cetățenii (proprietari, posesori, persoane interesate) care dețin acte doveditoare (titluri de proprietate, certificate de moștenitor, contracte de vânzare-cumpărare, sentințe civile, alte acte notariale, acte de mână, CF-uri etc.) și care regăsesc respectivele imobile în actele menționate mai sus sunt rugați să se prezinte la Primăria Com. Baia de Criș începând cu data de 26.06.2026 până în data de 24.07.2026, în fiecare VINERI între orele 8:00-13:00.