Ai un aparat stricat? Trimite-l la reciclat!
TIMIȘOARA COLECTEAZĂ, ECOARENA PREMIAZĂ!
Timișoara, 7 martie 2022 – O nouă campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice începe la Timișoara.
Primăria Municipiului Timișoara și EcoArena, alături de partenerii: ADID Timiș, EcoPositive, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I al României” , Palatul Copiilor Timișoara, Recycle International, Ghipoconcept și Asociația Casus, vă invită la reciclare! Începând din 7 martie și până în 5 iunie timișorenii vor putea să scape gratuit de aparatele electrice vechi sau defecte, iar pe 6 iunie va avea loc o tombolă cu premii pentru toți participanții.
Campania vine în sprijinul persoanelor fizice și juridice care doresc să se debaraseze responsabil și gratuit de aparatura stricată.
Comenzile de ridicare de la domiciliu sau sediu de firmă se preiau GRATUIT astfel:
- Zilnic, între orele 9.00-17.00 la numărul 0751.302.120 prin SMS (tarif normal) sau pe WhatsApp (cu menționarea numelui și adresei deponentului).
- De luni până vineri, între orele 9.00-17.00 la TelVerde 0800.444.800 (gratuit).
- Permanent prin formularul de comandă on-line de pe www.ecoarena.ro/timisoara/
În urma comenzii dumneavoastră, veți fi sunați de un reprezentant al operatorului de colectare EcoArena pentru a stabili data preluării comenzii. Deșeurile electrice se preiau GRATUIT de la domiciliu de luni până vineri între orele 9.00-17.00 și sâmbăta, între orele 9.00-13.00.
Până pe 5 iunie vă puteți debarasa rapid și gratuit de orice aparate electrice vechi sau defecte, grele sau voluminoase și aveți șansa de a câștiga premii la tombola ce va avea loc în 6 iunie! 17 uscătoare de păr, 9 mașini de călcat, 4 blendere, 2 aspiratoare, 2 mașini de găurit și 2 polizoare unghiulare își așteaptă câștigătorii.
Tombola cu premii se va desfășura on-line, pe pagina de facebook ECOarena și va putea fi urmărită live la adresa din QR codul de atașat.
Regulamentul campaniei este disponibil pe www.ecoarena.ro
Timișorenii arată în continuare o atitudine eco-responsabilă și dovadă stau cele peste 1375 de comenzi de ridicare pentru deșeurile de echipamente electrice si electronice de la persoane fizice și juridice înregistrate în decursul anului 2021 până în prezent. Pe raza Municipiul Timișoara s-a colectat o cantitate de peste 85.000 kg.
Conform OUG nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice și prin HCLMT nr. 344 din data de 28.09.2021, Serviciul permanent și gratuit de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice EcoArena asigură colectarea și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde aceste deșeuri vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu.
Răspunde pozitiv la colectarea și reciclarea aparatelor electrice vechi sau uzate, a becurilor și bateriilor! Contribui astfel la protecția mediului și la economisirea resurselor Pământului. Și la curățenia comunității noastre.
Pentru detalii și informații despre campanie, cei interesați pot lua legătura cu reprezentantul Serviciului de colectare permanentă a deșeurilor electrice Timișoara, la telefon 0751320120 sau accesând site-ul www.ecoarena.ro
Vă așteptăm alături de noi!
The post Ai un aparat stricat? Trimite-l la reciclat! first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source