Activitate de informare preventivă la Școala Gimnazială Cuci,in cadrul Programului Național ,,Școala Altfel”

Care sunt obligațiile unei persoane care observă un incendiu?

Persoana care observă un incendiu are obligația să anunțe prin orice mijloc serviciile de urgență profesioniste, adică pe pompieri, primarul sau poliția și să ia măsuri, după posibilitățile sale, pentru limitarea și stingerea incendiului.

Știm că focul îi ajută pe oameni: la pregătitul mâncării, la încălzit ori la iluminat. Dar atunci când oamenii nu sunt atenți când îl folosesc, se pot produce incendii. De aceea, există pompieri care se ocupă cu informarea preventivă a cetățenilor privind regulile și măsurile de prevenire a incendiilor. De aceea, focul ne poate fi prieten sau dușman.

Când avem nevoie de pompieri să ne ajute, sunăm la numărul de telefon ”112”. Spunem cum ne cheamă, ce s-a întâmplat și dacă sunt oameni în pericol. Nu închidem imediat telefonul. Pompierii ne vor întreba și despre alte situații pentru a putea trimite mașinile necesare pentru stingerea incendiului și salvarea oamenilor.

Alarmarea şi alertarea în caz de incendiu
– Pentru alarmarea în caz de incendiu se vor asigura mijloace corespunzătoare de semnalizare ( acustice şi optice) care să asigure anunţarea personalului (alarmarea).
– Personalul va fi instruit pentru a cunoaşte mijloacele de alarmare şi alertare în caz de incendiu, precum şi codul de semnale stabilit.
– Se interzice ca posturile telefonice de la care se alarmează pompierii în caz de incendiu să fie închise sau încuiate, astfel încât să nu se poată realiza legătura cu aceştia.

În căminele pentru copiii preşcolari, elevi, studenţi şi case de copii se vor avea în vedere:
– În camerele căminelor pentru elevi, studenţi şi copii preşcolari precum şi în cele ale caselor de copii este interzisă folosirea reşourilor şi radiatoarelor electrice precum şi a altor consumatori de energie electrică (maşini de călcat, fierbătoare etc.) fără aprobarea scrisă a administraţiei şi fără respectarea măsurilor şi regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor înscrise în instucţiunile de apărare împotrva incendiilor. Extrase din aceste instrucţiuni vor conţine şi regulile de utilizare pecizate de producător; ele se afişează la locurile de utilizare a aparatelor respective.
– Utilizarea aparatelor pentru prepararea hranei (aragaze, cuptoare cu microunde, reşouri etc.) este permisă numai în încăperi special amenajate. De asemenea servitul mesei, spălarea, uscarea şi călcarea îmbrăcămintei se face în spaţii special amenajate.
– În încăperile în care încălzirea se face cu sobe, arderea focului se va întrerupe înainte de accesul copiilor preşcolari, elevilor ori studenţilor. Uşile de alimentare cu combustibil a sobelor, precum şi robinetele instalaţiilor de gaze se amplasează în exteriorul încăperilor, dacă în acestea se desfăşoară activităţi cu preşcolari.
– Este interzis să se aprindă focul cu benzină, petrol sau alte lichide inflamabile.
– Se interzice încuierea uşilor de pe căile de evacuare, chiar şi în condiţiile în care, în clădire există şi alte trasee accesibile evacuării. Deasupra uşilor pentru evacuarea spre exterior din casele de scări şi pe culoare se vor afişa indicatoare care să marcheze ieşirea spre exterior.
– Pentru fiecare nivel din clădiri se vor întocmi planuri de evacuare, iar pentru verificarea aplicabilităţii acestora se vor executa exerciţii periodice de evacuare.

Source