Înalta Curte de Casație și Justitție a admis acțiunea formulată de Primăria Municipiului Timișoara, cu privire la terenul pe care se află situat Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”. Astfel, ia sfârșit blocajul care împiedica orice posibilitate ca municipalitatea  să efectueze invesțiții în reabilitarea clădirii.

Litigiul vizând terenul de 648 mp a fost demarat în contradictoriu cu persoanele care au solicitat retrocedarea terenului, în baza Legii nr. 10 din 2002. De fapt, terenul nu a făcut obiectul acestei legi, fiind expropriat încă din anul 1966, când a ieșit din patrimoniul proprietarilor de atunci (bunicii reclamanților) și a intrat în patrimoniul Statului Român. Autoritățile regimului comunist nu au înscris dreptul de proprietate al Statului Român în cartea funciară. Cu toate acestea, chiar fără întabularea în cartea funciară, nu se poate face abstracție de efectele exproprierii și de faptul că, în această situație, reclamanții nu mai au calitatea de proprietari asupra terenului și au pierdut toate atributele dreptului de proprietate (posesia, folosința, dispoziția) încă din anul 1966.

De altfel, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat anterior prin Decizia civilă nr. 162/07.06.2022, admițând apelul formulat de Primăria Municipiului Timișoara și constatând că terenul înscris în CF nr. 405747/Timișoara, de pe str. Târnava nr. 16, este în proprietatea Statului Român și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

Primăria Municipiului Timișoara are în vedere solicitările formulate de conducerea școlii, cu privire la necesitatea efectuării unor lucrări de investiții, atât la acoperiș cât și pentru reabilitarea sălii de spectacol, însă, din cauza litigiului, până în prezent, nu a fost posibilă alocarea unor sume pentru aceste demersuri. Odată cu reglementarea situației juridice a terenului, municipalitatea va identifica soluții pentru remedierea problemelor semnalate de reprezentanții școlii.

Serviciul Comunicare

The post Acțiune câștigată de Primăria Timișoara pentru terenul pe care se află Colegiul Național Ion Vidu first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source