A început asfaltarea străzii Bicaz!

Miercuri, 22 martie 2023, a demarat asfaltarea străzii Bicaz, în cadrul proiectului „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani”.
În cazul în care vremea va fi una favorabilă, apreciem că primul strat de asfalt va fi turnat în totalitate până la sfârșitul săptămânii.
Pe de altă parte, Primarul Cristi Valentin Misăilă a cerut constructorilor din proiect să accelereze lucrările de pe strada Anghel Saligny.
În același timp, edilul a discutat cu cetățenii și cu reprezentanții societăților de pe această stradă despre problemele care au fost întâmpinate în timpul lucrărilor, solicitând constructorilor remedierea tuturor deficiențelor constatate, astfel încât să se înceapă turnarea primului strat de asfalt.
„Strada Anghel Saligny este o arteră foarte circulată și, deși lucrările de aici au provocat disconfort și supărare cetățenilor, vreau ca la final să avem lucrări de calitate”, a declarat Primarul Misăilă.
Proiectul „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale” are ca obiectiv creșterea atractivității transportului public, a deplasărilor pietonale și cu bicicleta.
În cadrul proiectului, Primăria Municipiului Focșani își propune realizarea de benzi de circulație dedicate transportului public, îmbunătățirea condițiilor de transport public prin reabilitarea carosabilului, creșterea atractivității și siguranței deplasărilor cu bicicleta, prin introducerea infrastructurii specifice acestui mod de deplasare, respectiv prin realizarea de piste de biciclete cu o lungime de 11 km, la care se adaugă alți kilometri de piste prin implementarea altor proiecte europene, reabilitarea trotuarelor, amenajarea a 2 sensuri giratorii la intersecția Calea Munteniei cu Bd. București (intrarea de la Golești) și intersecția Calea Munteniei cu Str. Revoluției (intersecția de la OMV Petrom).

Biroul de Presă al Municipiului Focșani

Source