Azi am primit vizita unei echipe internaționale de alergători, voluntari mânați de aceleași idealuri, oameni frumoși și iubitori de armonie, membri ai Peace Run. Vin de peste tot din Europa, au ajuns aici dorind să ne transmită, din mână în mână, torța păcii și sentimente de solidaritate din inimă spre inimă.

Au fost întâmpinați de primarul orașului, Ioan Nicoară, cel care a primit torța păcii și a transmis-o mai departe copiilor de la Școala Gimnazială Iernut și preșcolarilor de la Gradinița cu Program Prelungit Iernut, celor de la Grădinița cu Program Normal Iernut și tuturor participanților la eveniment. Primăria a fost reprezentată și de domnul Vasile Mărginean, viceprimar al orașului. Cadrelor didactice care s-au mobilizat și au fost prezente le adresăm mulțumiri, datorită lor vizita echipei Peace Run a fost un succes.

Copiii au fluturat stegulețe albe, având inscripționată sigla Peace Run, ei au primit și colante cu poza inițiatorului acestul cros al păcii, Sri Chinmoy, și au fost foarte emoționați să țină în mână, câteva secunde fiecare, torța care a fost purtată prin toate țările europene străbătând zeci de mii de kilometri.

Alăturându-ne și noi alergătorilor , transmitem tuturor celor prezenți admirația pentru viața sănătoasă dar și dorința noastră, a tuturor, de a trăi în pace.

Source