Conform Hotărârii nr. 714 din 26 mai 2022 privind aprobarea criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate(fose septice,toalete cu bazine, bazin vidanjabil etc), persoanele fizice și juridice, proprietari a spațiilor conectate la un sistem individual adecvat de epurare au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate al orașului Odobești în termen de 120 de zile de la conectarea incintei la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate.
Obligația înregistrării revine și proprietarilor de sisteme individuale adecvate construite înainte de intrarea în vigoare a prezentului act normativ, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului.
În conformitate cu art. 23 din Hotărârea nr. 714 din 26 mai 2022 privind aprobarea criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, nerespectarea de către persoanele fizice și juridice a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) și art. 15 alin. (2), constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.
Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor orașului nostru, ataşat acestui anunţ, punem la dispoziţie modelul formularului de înscriere, care trebuie completat şi depus la sediul primăriei Odobești în format fizic sau electronic pe adresa de e-mail: [email protected].
Pentru informaţii suplimentare legate de înscrierea în registru, vă rugăm să ne contactaţi în scris la adresa [email protected] sau telefonic la numarul 0237/675224.