Distribuția pachetelor cu ajutoare alimentare – în cadrul POAD 2018-2021 proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014- 2020 din Fondul de Ajutor European destinat celor mai defavorizate persoane – tranșa  II, se va derula începând cu data de 23.02.2021 prin acordarea pachetelor

DUPĂ URMĂTORUL PROGRAM:
LUNI –VINERI – 10- 13

Locul de distribuire este CLĂDIREA ,,CANTINEI SOCIALE“ BRAD, situată în Brad, Str. ALEEA PATRIEI, NR.2
Distribuirea se face pe baza BONURILOR DE ORDINE ÎNMÂNATE DE CĂTRE POLIȚIA LOCALĂ ÎN DIMINEAȚA FIECĂREI ZI DE DISTRIBUIRE, ÎNCEPÂND CU ORA 7, CU PREZENTAREA  ACTULUI DE IDENTITATE VALABIL (Nu se acceptă liste întocmite în prealabil!)

În conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene C(2014) 9102 din 28.11.2014 de aprobare a programului operațional de asistență alimentară și materială de bază în vederea acordării de sprijin prin Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane din România, cu modificările ulterioare, precum și ale Ordonanței de Urgență nr. 84/ 2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate POAD- facem cunoscut că se vor distribui ajutoare alimentare fiecare beneficiar final primește un pachet conținând următoarele produse:

Produs Ambalare Număr ambalaje Greutate     (kg sau litri)
Făină albă de grâu pungă de 1 kg. 5 5,00
Mălai pungă de 1 kg. 4 4,00
Paste făinoase pungă de 400 g. 2 0,80
Ulei sticlă din plastic de 1 l. 4 4,00
Zahăr pungă de 1 kg. 2 2,00
Orez pungă de 1 kg. 4 4,00
Conservă carne de vită cutie metalică de 300 g. 5 1,50
Conservă carne de porc cutie metalică de 300 g 3 0,90
Conservă pateu  de ficat de porc cutie metalică de 200 g. 5 1,00
Compot de fructe borcan sticlă sau cutie metalică 720 ml. 2 1,44

BENEFICIARII cărora li se distribuie gratuit produsele alimentare sunt cei care aparțin următoarelor categorii de persoane :

  1. a) familiile și persoanele singure beneficiare de un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare – aflați în plată;
  2. b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare- aflate în plată;

Persoanele care fac parte din categoriile anterior enumerate POT BENEFICIA DE PRODUSE PENTRU O SINGURĂ CATEGORIE căreia îi aparțin la data distribuirii ajutoarelor.

Source