În acest an, acordul pentru comercianți se va putea viza până în 30 iunie
Pentru a veni în sprijinul comercianților de pe raza municipiului Timișoara, afectați de restricțiile impuse din cauza pandemiei, primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a promovat un proiect de hotărâre prin care le cere consilierilor locali să aprobe prelungirea cu patru luni a termenului limită până la care se poate viza Acordul pentru desfășurarea exercițiilor comerciale, pentru anul 2021. Termenul actual de vizare, 28 februarie, este cuprins în Regulamentul privind condițiile de desfășurare a activităților comerciale și de prestări servicii pe raza municipiului Timișoara, care a fost aprobat prin hotărâre a consiliului local. Ca atare, pentru prelungire este necesară tot o hotărâre a consiliului local.
În contextul sprijinirii mediului economic afectat de restricțiile impuse din cauza pandemiei și al păstrării locurilor de muncă, primarul Timișoarei a înaintat proiectul de modificare a art.56 din Regulamentul privind condițiile de desfășurare a activităților comerciale și de prestări servicii pe raza municipiului Timișoara aprobat prin HCLMT 538/2015 și modificat prin HCLMT 110/2016. Articolul respectiv stabilea obligativitatea vizării anuale a Acordului pentru desfășurarea exercițiilor comerciale astfel: “Acordul pentru defășurarea exercițiilor comerciale se vizează în mod obligatoriu până la data de 28 februarie a fiecărui an, pentru anul în curs”. Conform modificării Regulamentului, prin noua hotărâre a consiliului local, li se va da în acest an operatorilor economici ce desfășoară activități comerciale pe raza municipiului Timișoara posibilitatea de a putea viza Acordul pentru desfășurarea exercițiilor comerciale până la data de 30 iunie 2021.
Actele se depun la camera 12, ghişeele 8 şi 9, Primăria Municipiului Timișoara, bd. C. D. Loga nr.1. Taxa de viză se plăteşte la casieriile Primăriei Municipiului Timișoara sau prin ordin de plată în contul bugetului local, odată cu depunerea documentaţiei. Informații: Acte necesare și formulare – Primăria Municipiului Timișoara
Deținerea acestui acord este obligatorie pentru toți cei care dețin restaurante, baruri, terase, etc, și care își desfășoară activitatea în Timișoara. Vizarea acestuia se face anual. Reamintim că nevizarea acordului corespunde cu lipsa acestuia și se sancționează cu amenzi între 500 și 2000 de lei.
Direcția Comunicare-Relaționare
The post Acordul pentru comercianți se vizează până în 30 iunie first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.