2022 de Mărțisoare pentru Timișoara

De 1 Martie Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) vrea să așeze primăvara în piept unui număr cât mai mare de doamne și domnișoare.

 Din recunoștință pentru orașul nostru și pentru serviciile oferite de municipalitate prin DASTM categoriilor defavorizate, beneficiarii direcției au confecționat în cadrul activităților desfășurate, nu mai puțin de 2022 de mărțișoare. Au pregătit aceste daruri – simboluri ale primăverii din timp, pe parcursul lunii februarie copiii cu dizabilități de la Podul Lung, dar și cei proveniți din familii defavorizate de la Sfântul Nicolae, bunicii de la Clubul Pensionarilor, cei de la Centrul Mihail și Gavril, cei de la Centrul pentru persoane aflate în dificultate, încercați de diferite afecțiuni precum boala Alzheimer, dar și persoanele fără adapost găzduite la Pădurea Verde și Sfântul Francisc.

Alături de angajați, beneficiarii au împletit cu grijă firul alb, simbolul primăverii, împreună cu cel roșu înflăcărat, culoarea dragostei pentru a-l oferi doamnelor și domnișoarelor.

Pentru ca de 1 Martie, ne dorim ca timișorencele să poarte în piept primăvara, tradiționalul marțișor va fi oferit în ziua de 28 februarie, în intervalul orar 11-13, doamnelor și domnișoarelor care vor trece prin fața tuturor centrelor Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.

1.SERVICII DE MANAGEMENT DE  CAZ PENTRU COPIL ȘI FAMILIE . Adresa serviciului:  Cornelia Sălcianu, nr. 17, zona Complexul Studențesc

2.CENTRUL DE RECUPERARE PENTRU COPII CU DIZABILITĂȚI „PODUL LUNG”. Adresa serviciului:  str. Cornelia Sălceanu  nr. 17, zona Complexul Studențesc

3.COMPLEX DE SERVICII PENTRU COPII „SFÂNTUL NICOLAE”. Adresa serviciului:  str. Platanilor nr.2,  zona Calea Șagului

4.COMPLEXUL DE SERVICII PENTRU VICTIMELE VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI AGRESORI. Adresa serviciului: Simion Bărnuțiu, 11 B , zona Calea Lugojului

5.COMPLEX DE SERVICII PENTRU PERSOANE ADULTE CU DIZABILITĂȚI. Adresa serviciului: str. B-dul Regele Carol I , nr. 10,  zona bulevardul Regele Carol

6.SERVICIUL BENEFICII SOCIALE. Adresa serviciului:  B-dul Regele Carol I , nr. 10, zona Bulevardul Regele Carol

7.CENTRUL DE ASISTENȚĂ ȘI RECUPERARE PENTRU PERSOANE AFLATE ÎN DIFICULTATE. Adresa serviciului:  str. Ioan Plavoșin,   nr.  21,  Timișoara;  zona Cetății- Mehala

8.COMPLEX DE SERVICII PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE „SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL”.Adresa serviciului:  Str. Calea Sever Bocu nr.44A, Timișoara zona Lipovei

9.CENTRUL DE SOCIALIZARE ȘI PETRECERE A TIMPULUI LIBER – CLUBUL PENSIONARILOR. Adresa serviciului:  B-dul Gen. I. Dragalina, nr. 38-42 zona Gara de Nord – Dragalina

10.CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE „INOCENȚIU M. KLEIN”. Adresa serviciului: str. Inocențiu Klein,  nr.29, zona Lunei

11.COMPLEX DE SERVICII „SF. FRANCISC”. Adresa serviciului:  str. Telegrafului, nr.8, zona Badea Cârțan

12.CENTRUL DE URGENȚĂ ȘI CRIZĂ. Adresa serviciului: Avram Imbroane, zona Padurea Verde

13.SERVICII DE ASISTENȚĂ COMUNITARĂ – CENTRUL DE INCLUZIUNE SOCIALĂ ȘI RELAȚIA CU MINORITĂȚILE. Adresa serviciului:  Martir Cernăianu, nr. 31 zona Mehala

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara urează tuturor doamnelor și domnișoarelor o primăvară frumoasă!

The post 2022 de Mărțisoare pentru Timișoara first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source