În perioada 03-04 octombrie 2019 orașul Băile Govora a fost gazda celei de-a 74-a ședințe a Comisiei Naționale ”Comportarea în situ a construcțiilor” și a Simpozionului științific cu tema ”Comportarea în situ a construcțiilor” sub egida Academiei de Științe Tehnice din România. Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe a Hotelului ”Oltenia”.
Comisia Națională ”Comportarea în situ a construcțiilor” (CNCisC) este o asociație profesională, non profit, care reunește specialiști din domeniul construcțiilor preocupați de activitatea de urmărire a comportării în timp și de monitorizare a acestora, cu scopul prezervării fondului construit în vederea exploatării lor la parametrii normali de funcționalitate și asigurării durabilității.
În cadrul activităților de la Băile Govora au avut loc întâlniri cu membrii și colaboratorii asociației, cu entități similare din mediul academic și universitar. Cu acest prilej au fost susținute prezentări de specialitate cu privire la soluțiile tehnice de monitorizare în domeniul construcțiilor, precum și prezentarea unor cărți de specialitate.
Primăria orașului Băile Govora a fost reprezentată la acest eveniment, în calitate de partener și organizator, de dl Mihai Mateescu – primarul orașului și dl Mihai Mecu – consilier în cadrul compartimentului IT, proiecte și programe.
În deschiderea lucrărilor, participanților le-a fost proiectată prezentarea ”Govora, date și imagini în timp” precum și o istorie a stațiunii Băile Govora în imagini, organizată pe perioade istorice. Participanților le-au fost oferite mape cu materiale de promovare realizate de Primăria orașului Băile Govora în perioada de sustenabilitate a proiectului ”Dezvoltarea și consolidarea turismului din orașul Băile Govora prin promovarea potențialului turistic local”, cod SMIS 26209, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.
O galerie foto a evenimentului poate fi urmărită aici…