Locuitorii Șelimbăr și alte nouă localități din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu (ADI TMS) urmează să circule înspre și dinspre Sibiu cu autobuzele electrice.
Graficul de circulație pentru localitățile comunei Șelimbăr urmează să fie stabilit, anunță primarul Marius Grecu.
Marți este programată Adunarea generală a membrilor Asociației și atunci ar trebui avizată oficial extinderea transportului metropolitan, data urmând a fi anunțată în viitorul apropiat.
”Planurile inițiale prevăd că Șelimbărul va avea trei sau patru autobuze alocate, care vor deservi toate satele aparținătoare, însă un orar sau grafic de circulație încă nu este stabilit”, declară Marius Grecu.
Directorul general al Tursib, Ioan Rus, a declarat pentru ziarul Turnul Sfatului că ținta asumată pentru punerea în funcțiune a tuturor autobuzelor transportului metropolitan este ziua de 1 decembrie.
„Apreciez că este un termen pertinent. Singurele situații care mai pot modifica această țintă pe care ne-am stabilit-o ar fi punerea în funcțiune a stațiilor de încărcare a autobuzelor, care au fost montate deja, dar pentru care mai trebuie finalizate branșamentele. Iar în privința punerii în funcțiune a stațiilor de încărcare, situațiile diferă de la caz la caz: la Ocna Sibiului, de exemplu, este nevoie și de schimbarea unui transformator, fapt care a presupus noi demersuri din partea autorităților locale. Dar, ținta noastră rămâne ziua de 1 decembrie pentru a pune în circulație și celelalte 30 de autobuze electrice ale transportului metropolitan”, detaliază Ioan Rus, directorul general al Tursib.
Articolul Urmează deschiderea transporturlui metropolitan, între Sibiu și Șelimbăr apare prima dată în Primaria Selimbar.