Nr.41374/06.10.2025
În perioada 13 octombrie 2025 – 20 noiembrie 2025, în intervalul orar 10.00-14.00, de luni până vineri, la sediul Primăriei oraș Rovinari-Direcția Publică de Asistență Socială, pot fi depuse cererile – declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr.226 din 16 septembrie 2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 01 noiembrie 2025 – 31 martie 2026.
Documentele necesare sunt următoarele:
– cerere-declarație pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială – (pusă la dispoziţie de către Direcţia Publică de Asistenţă Socială );
– actele de identitate ale membrilor familiei( peste 14 ani) carte identitate/buletin de identitate;
– certificate naștere pentru copiii cu vârsta sub 14 ani;
– documente privind starea civilă ( certificat de căsătorie, hotărâre de divorț, certificat de deces, după caz);
– documente în baza cărora se deține locuința (act de proprietate, contract de închiriere, comodat, moștenitor, etc);
– acte doveditoare privind veniturile familiei din luna anterioară depunerii cererii – adeverință salariu net + tichete de masa sau mențiunea că nu primesc tichete de masa din partea angajatorului, cupon pensie, cupon șomaj, cupon indemnizație persoane cu handicap , cupon alocație de plasament, sau alte documente, dupa caz:
– ultima factură completă de furnizare a gazelor naturale;
– ultima factură completă de furnizare a energiei electrice;
– adeverință eliberată de Compartimentul Agricol;
– adeverință eliberată de Biroul Taxe și Impozite Locale;
– adeverință PATRIMVEN;
Pot beneficia de acest drept familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2053 lei și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor cuprinse în Anexa nr.4 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1154/2022.
Declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale precum şi nedeclararea bunurilor deţinute, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune și se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal.
Actele necesare se prezintă în original, iar instituția noastră asigură, în mod gratuit, copierea acestora.
Primar, Director Executiv, Întocmit,
Robert-Dorin Filip Direcția Publică de Asistență Socială, Loredana Pupăzan
Ion Cristian Milea
Formular Cerere-Declaratie pe propria raspundere
The post Anunț depunere cererei ajutor încălzire și supliment energie electrică first appeared on Primăria oraşului Rovinari. Source