Nr.38203/08.10.2024
ANUNȚ
În perioada 16 octombrie 2024 – 20 noiembrie 2024, între orele 10.00-14.00, la sediul Primăriei oraș Rovinari – Direcția Publică de Asistență Socială, se pot depune cererile – declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr.226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 01 noiembrie 2024 – 31 martie 2025.
Venitul lunar, mediu net, până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei și de 2053 lei, în cazul persoanei singure.
Documentele necesare sunt următoarele:
– cerere-declarație pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială – (pus la dispoziţie de către Direcţia Publică de Asistenţă Socială );
– Actele de identitate ale membrilor familiei( peste 14 ani) carte identitate/buletin de identitate;
– Certificate naștere pentru copiii cu vârsta sub 14 ani;
– Documente din care să reiasă starea civilă (certificate de căsătorie, hotărâre de divorț, certificat de deces);
– Documente în baza cărora se deține locuința (act de proprietate, contract de închiriere , comodat, moștenitor, etc);
– Acte doveditoare privind veniturile familiei din luna anterioară depunerii cererii – adeverință salariu net + tichete de masa/ mențiunea că nu primesc tichete de masa din partea instituției , cupon pensie, cupon șomaj, indemnizație persoane cu handicap, cupon alocație de plasament, etc;
– Factură recentă de furnizare a gazelor naturale;
– Factură recentă de furnizare energie electrică;
– Adeverință eliberată de Compartimentul Agricol;
– Adeverință eliberată de Biroul Taxe și Impozite Locale;
– Adeverință PATRIMVEN;
Declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale precum şi nedeclararea bunurilor deţinute, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, și se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal.
Actele necesare se prezintă în original, iar instituția noastră asigură fotocopierea acestora.
The post Anunț – ajutor încălzire/supliment energie 2024-2025 first appeared on Primăria oraşului Rovinari. Source