✅Primăria Municipiului Focșani va depune un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile de la Institutul Național al Patrimoniului.
✅Am inițiat acest proiect pentru a reabilita și a readuce în circuitul public un monument istoric reprezentativ pentru orașul nostru. Un gest necesar prin care onorăm memoria savantului focșănean Gheorghe Gh. Longinescu, membru de onoare al Academiei Române.
✅Casa Longinescu este o clădire de patrimoniu de interes local, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii. La acest moment, clădirea necesită lucrări de consolidare, modernizare și reabilitare deoarece se află într-o avansată stare de degradare, atât la interior cât și la exterior, cu respectarea și conservarea elementelor de ornamentică.
✅La finalizarea lucrărilor, clădirea va avea spații expoziționale, săli de studiu, săli multifuncționale, spații de depozitare.
✅Proiectul „Consolidare, restaurare și punere în valoare a imobilului din Bd. Gării, nr.10, Casa Longinescu” urmează să fie depus pentru obținerea finanțării nerambursabile de la Institutul Național al Patrimoniului și are o valoare de 11.224.909 lei.
✅Institutul Național al Patrimoniului acordă prin Timbrul Monumentelor Istorice finanțări nerambursabile pentru proiecte care au ca scop protejarea și salvarea monumentelor istorice. Prin Subprogramul de restaurare sunt asigurate fonduri pentru lucrări de restaurare prin care să fie salvate de la distrugere clădirile monument istoric.
✅Prin acest proiect vor fi realizate lucrări pentru consolidarea structurii de rezistență, de restaurare, de refacere a finisajelor interioare și exterioare, a învelitorilor și a altor elemente, necesare pentru realizarea intervențiilor pentru instalații și montare echipamente.
✅Vor fi procurate și montate echipamentele şi dotările aferente lucrărilor de instalaţii pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, a instalațiilor pentru semnalizare şi avertizare antiefracţie. Vor mai fi realizate lucrări de sistematizare verticală, lucrări de împrejmuire și de acces, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi.