Duminică, 9 mai 2021, Primăria Municipiului Focșani, în colaborare cu Garnizoana Focșani, a sărbătorit Proclamarea Independenței de Stat a României, Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Aceste 3 momente au constituit un bun prilej de cinstire a celor care, prin curajul și vitejia de care au dat dovadă pe câmpul de luptă, au apărat Independența și Suveranitatea României!
Cu această ocazie, Primarul Municipiului Focșani a participat la ora 11.00 la ceremonialul militar și religios care a avut loc la Statuia Independenței din Municipiul Focșani. În cadrul evenimentului Primarul Municipiului Focșani a declarat că ” 9 Mai reprezintă necesitatea de a înțelege că în acest spațiu european trebuie să fim unii altora parteneri de încredere pentru că numai așa vom reuși să ducem mai departe aspirațiile înaintașilor noștri și să creăm un viitor cât mai sigur pentru generatiile viitoare”.
Conducerea Primăriei Municipiului Focșani și membri ai Consiliului Local Focșani au depus o coroană de flori în onoarea ostașilor români căzuți la datorie.
După ceremonial, în Parcul Schuman a avut loc un moment artistic susținut de Corul „Pastorala” și Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei” și Ateneul Popular „Maior Ghe. Pastia”.
Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani