6 august: Omagiu eroilor din Primul Război Mondial

Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, îi invită pe focșăneni să participe la evenimentele care vor avea loc marți, 6 august 2024, la Mausoleul Eroilor din Sud și în Piața Unirii pentru a cinsti împreună memoria eroilor care s-au jertfit pentru îndeplinirea idealului național.
Primăria Municipiul Focșani în colaborare cu Garnizoana Focșani și instituțiile de cultură din municipiu au pregătit o serie de manifestări pentru evocarea luptelor eroice care au avut loc în urmă cu 107 ani, în Primul Război Mondial, pe linia frontului Mărăști-Mărășești-Oituz.
Pentru a onora acest moment istoric va fi organizat un ceremonial militar și religios, la Mausoleul Eroilor din Focșani, începând cu ora 12,30.
Evocarea luptelor din vara anului 1917 va continua seara, de la ora 20.00, în Piața Unirii unde va avea loc un spectacol omagial susținut de artiștii Ansamblului Folcloric „Țara Vrancei” și Corul de Cameră Pastorala.
Un moment special va fi recitarea scrisorilor de pe front pregătite de Asociația Tineri pentru Educație și Tineret.
Este un mic gest de recunoștință prin care îi omagiem pe cei care s-au jertfit pentru îndeplinirea idealului național și au arătat că „Pe aici nu se trece!”

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source