„Mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplar care ia un lemn murdar din noroi și îl face mobilă de lux. „(Petre Țuțea).
Ziua de 5 octombrie este desemnată, pe plan mondial, sărbătoarea profesională a profesorului. Această zi se sărbătoreşte în peste 200 de ţări. Este consacrată personalului didactic, celor care fac educaţia – educatori, învăţători, profesori, denumirea ei fiind World Teachers’ Day în engleză sau Journée Mondiale des Enseignants, în franceză.
Pentru că ei contribuie în mod esenţial la dezvoltarea unei ţări, asigurând transmiterea de cunoştinţe. Ei joacă, de asemenea, un rol civic de mare importanţă, contribuind la păstrarea coeziunii sociale.
Le dorim tuturor sărbătoriților o zi minunată și succes în formarea copiilor pentru cel mai important proiect, viața. Avem încredere că, sub îndrumarea lor, copiii noștri vor deveni oameni de succes în viața de adult.
La mulți ani !!!