SINTEZA
activităţilor desfăşurate în perioada 17.07.2026 – 23 .07.2026

 

 Persoane legitimate = 49.

Sancțiuni aplicate conform normelor legale:

  • G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
  • OUG 195/2002 R privind circulaţia pe drumurile publice,
  • Legea 448/2006 R privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
  • Legea nr. 198/2023 privind învățământul preuniversitar
  • C.L. 220/2018 Regulament privind regimul juridic, întreţinerea şi exploatarea locurilor de parcare situate pe raza Municipiului Roman,
  • C.L. 72/2019 privind aprobarea Regulamentului privind normele de gospodărire, întreţinere, curăţenie şi estetică în municipiul Roman actualizat,
  • C.L. 102/2012 – regulament de organizare și funcţionare a locurilor de joacă pentru copii din municipiul Roman,
  • Legea nr. 61/1991 R pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice,

după cum urmează:

 

 

  • Conducători auto care au oprit staționat/voluntar sub incidenţa indicatorului „Oprirea Interzisă” = 7:
  1. amenzi aplicate H.G. 1391/2006 = 3 în valoare de 1513,75 lei,
  2. avertismente aplicate cf. G. 1391/2006 = 4.

 

  • Conducători auto care au oprit voluntar pe trotuar, fără a exista spaţiu special amenajat = 4:
  1. amendă aplicată H.G. 1391/2006 = 1 în valoare de 432,5 lei,
  2. avertismente aplicate cf. G. 1391/2006 = 3.

 

  • Conducător auto care a staționat voluntar sub incidenţa indicatorului „Staționarea Interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării = 1:
  1. amendă aplicată H.G. 1391/2006 = 1 în valoare de 1081,25 lei.

 

  • Conducător auto care a oprit voluntar la mai puţin de 25 m de trecerea pentru de pietoni = 1:
  1. amendă aplicată cf. G. 1391/2006 = 1 în valoare de 432,5 lei.

 

  • Conducători auto care au ocupat abuziv un loc de parcare închiriat = 3:
  1. a) amenzi aplicate H.C.L. 220/2018 = 2 în valoare de 300 lei,
  2. b) avertisment aplicat H.C.L. 220/2018 = 1.

 

  • Conducători auto care au parcat vehiculele pe spațiile verzi = 5:
  1. a) amenzi aplicate H.C.L. 72/2019 = 5 în valoare de 500 lei.

 

  • Conducător auto care a parcat pe locurile special amenajat pentru persoanele cu dizabilităţi = 1:
  1. a) avertisment aplicat cf. Legii 448/2006 R = 1.

 

  • Proprietari auto care nu au comunicat datele de identificare ale persoanelor cărora le-au încredinţat vehiculele pentru a le conduce pe drumurile publice = 3:
  1. amenzi aplicate cf. U.G. 195/2002 = 3 în valoare de 6075 lei.

 

  • Persoane care nu au respectat programul de liniște a locatarilor între orele 22,00-08,00 = 7:
  1. amenzi aplicate Legii nr. 61/1991 R = 6 în valoare de 8000 lei,
  2. avertisment aplicat cf. Legii nr. 61/1991 R = 1.

 

  • Persoană care a organizat o petrecere cu caracter privat într-un spațiu neacoperit și a utilizat aparatura muzicală la intensitate mare = 1:
  1. amendă aplicată cf. Legii nr. 61/1991 R = 1 în valoare de 4000 lei.

 

  • Persoane care au consumat băuturi alcoolice în locuri publice = 5:
  1. amenzi aplicate Legii nr. 61/1991 R = 4 în valoare de 1200 lei,
  2. avertisment aplicat Legii nr. 61/1991 R = 1.

 

  • Persoane care au adresat injurii, amenințări în public = 4:
  1. amenzi aplicate Legii nr. 61/1991 R = 4 în valoare de 2300 lei.

 

  • Persoană care a atras alte persoane, în locuri publice, în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale = 1:
  1. amendă aplicată Legii nr. 61/1991 R = 1 în valoare de 600 lei.

 

  • Persoane care nu au respectat curățenia în spațiile de joacă, aruncând pe jos cojile rezultate din consumul semințelor = 2 :
  1. amendă aplicată cf. H.C.L. 102/2012 = 1 în valoare de 300 lei,
  2. avertisment aplicat C.L. 102/2012 = 1.

 

  • Persoana care a tăiat, fără drept, creanga unui copac de pe domeniul public = 1:
  1. amendă aplicată H.C.L. 72/2019 = 1 în valoare de 100 lei.

 

  • Persoană care a aruncat pe jos ambalaje = 1:
  1. avertisment aplicat cf. H.C.L. 72/2019 = 1.

 

  • Persoană care a aruncat pe jos un rest de țigără = 1:
  1. amendă aplicată cf. H.C.L. 72/2019 = 1 în valoare de 500 lei.

 

  • Părinte care nu a asigurat participarea la cursuri a copilului minor = 1:
  1. avertisment aplicat cf. Legii 198/2023 = 1.

 

Activităţi zilnice:

  • monitorizarea zonelor: str. Sucedava (zona Moară-Poligon), str. Oituz, str. Speranței, str. Dr. Ghelerter, str. Miron Costin, str. Gloriei, str. tudor Vladimirescu, str. Islazului, str. Ogoarelor, str. Colectorului, str. Smirodava, bd. Republicii (cămin „Vasile Sav”), str. Eternității, str. Panaite Donici, aleea Revoluției, str. Mihai Viteazu (zona Cimitir Eternitatea), str. Anton Pann, Complex Moldova, Parc Municipal;
  • monitorizarea părculețelor de joacă;
  • supravegherea zonelor cu locuințe de tip familial pentru minori, pentru a asigura respectarea ordinii și liniștii publice;
  • înștiintarea a 182 de persoane aflate în evidență cu documente de identitate ce urmează să expire până la data de 31.08.2026, în vederea punerii în legalitate;
  • 80 sesizări şi plângeri ale cetăţenilor înregistrate.

Alte activități:

– măsuri de ordine publică la Biserica ,,Sf. Proroc Ilie’’,

– fluidizări trafic rutier: str. Cuza Vodă intersecție cu fdt. Crizantemelor, bld. Republicii  – lucrări de asfaltare; bld. Roman Mușat – lucrări ApaVital.

 

În cursul perioadei analizate, s-a acţionat cu următoarele efective:

– 30 echipaje auto,

– 8 patrule pedestre.

 

 

 

 

Source