Nr. 42.732 din 19.06.2023

 

 

ANUNȚ

 

 

Municipiul Roman informează că și în acest an se vor executa servicii de pulverizare aeriană (ULV) de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: țânțari, muște, căpușe, gândaci, ploșnițe, purici).

Acestea vor fi programate în trei etape, care se vor desfășura astfel în anul 2023: prima în luna iulie, a doua în luna august, iar a treia în luna septembrie, pentru o suprafața totală de 2.800 hectare, în funcție de condițiile meteo fiind posibile reprogramări ale datelor de efectuare a operațiunilor.

Rugăm posesorii de familii de albine și de animale sensibile să acorde atenție informărilor publice și anunțurilor ce vor fi publicate pe pagina de internet a Municipiului Roman (www.primariaroman.ro) cu privire la datele de efectuare a operațiunilor de dezinsecție și să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident.

Produsul ce urmează a fi folosit pentru activitatea de dezinsecție este AQUA K´OTHRINE EW20 (substanța activă – Deltamethrin 2%), biocid avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, tip produs TP 18, ce se regăsește în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană (Certificat BIOCID nr. RO/2018/0217/MRA/TP18-0244).

 

RECOMANDĂRI PENTRU POPULAȚIE

  • Pe lângă tratamentele aplicate pe domeniul public, se recomandă ca proprietarii să efectueze în spațiile comune închise ale clădirilor proprietate privată, inclusiv casa scării, subsoluri umede sau inundate, dezinsecție pentru combaterea țânțarilor cu următoarea frecvență: minimum 3 tratamente pe an și ori de câte ori este nevoie, corespunzător concentrației și tipului de substanțe insecticide ce urmează a fi utilizate.
  • Pentru spațiile deschise ale persoanelor fizice și juridice, dezinsecția se realizează lunar, în sezonul cald, prin aplicarea de tratamente multiple pentru combaterea țânțarilor adulți și a larvelor de țânțari.
  • Este necesară îndepărtarea apei restante din gospodării și/sau subsoluri, deoarece este locul de dezvoltare a larvelor.
  • Se recomandă utilizarea unui repelent și purtarea de haine deschise la culoare, cu mâneci lungi și pantaloni lungi.
  • Se recomandă montarea de plase speciale la ferestre care să împiedice pătrunderea țânțarilor în locuințe.

De asemenea, Municipiul Roman vă face cunoscut faptul că în perioada august-septembrie 2023, se vor executa servicii de deratizare pe raza de competență a Municipiului Roman, zonele de acțiune vizate fiind căminele şi canalele aferente rețelelor edilitare: alimentare cu apă (căminele apometrelor generale de la intrarea în blocuri), canalizare și a terenurilor proprietate publică a Municipiului Roman adiacente acestora.

Produsele ce urmează a fi folosite, biocide avizate de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide pentru profilaxia sanitar umană, pentru activitatea de deratizare, sunt:

– AGRORAT WAX BLOCKS, momeală ratacidă, substanța activă Brodifacoum 0,05%,

– PRODIORAT, substanța activă Bromadiolone 0,005%.

ANTIDOT SPECIFIC: Vitamina K1.

Precizăm faptul că tratamentele vor fi aplicate de către un operator autorizat, respectând fișele de avizare ale produselor.

În perioada menționată rugăm luarea tuturor măsurilor necesare pentru a evita orice tip de incident, în special cu referire la protecția copiilor și a animalelor de companie.

Dezinsecția si deratizarea reprezintă acțiuni de prevenire a unor boli transmisibile prin intermediul insectelor și rozătoarelor.

Pentru a asigura un grad mai ridicat de eficiență al acestor operațiuni ce vizează domeniul public, reamintim că potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile și condițiile necesare pentru aplicarea măsurilor de igienă, dezinfecție, dezinsecție și deratizare periodică.

Măsurile de dezinsecție, trebuie efectuate atunci când este nevoie, o dată la minim 3 luni, în timp ce lucrările de deratizare se fac atunci când este nevoie, o data la minim 6 luni (primăvară sau toamna), potrivit Normelor de igienă și recomandări privind mediul de viață al populației, aprobate prin Ordinul MS nr. 536/1997.

Source