În conformitate cu pct. 1 și pct. 2 din “Graficul-calendar de lucru al comisiei sociale de analiză a solicitărilor de locuințe A.N.L.’’, stabilit prin Dispoziția Primarului Municipiului Roman, nr. 1208 din 10.11.2022, data limită pentru depunerea dosarelor în vederea solicitării unei locuințe A.N.L. este de 31.12.2023, iar data limită pentru actualizarea dosarelor de către solicitanții titulari de cerere este de 31.01.2024.

        Actualizarea se referă la:

  • adeverințe de salariat pentru titularul dosarului care trebuie să își desfășoare activitatea în municipiul Roman și pentru membrii majori ai familiei (șoț/soție, copii), cu venitul net lunar. În cazul în care ceilalți membri majori ai familiei nu realizează venituri, este necesară o adeverință eliberată în acest sens de către ANAF.
  • orice alt document care a fost emis ulterior depunerii dosarului și care dovedește o schimbare a situației titularului (certificat de căsătorie, certificat de naștere a unui copil, acte de absolvire studii, modificarea domiciliului, număr de telefon, etc.).

Documentele se depun la Biroul Unic din cadrul Primăriei Roman.

Source