DISTRIBUIREA PACHETELOR CU PRODUSE ALIMENTARE IN CADRUL PROGRAMULUI OPERAŢIONAL AJUTORAREA PERSOANELOR DEFAVORIZATE – POAD transa VI
‘’(1) Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de ajutoare alimentare, în caz de deprivare alimentară constând în lipsa alimentelor de bază, acordate în cadrul POAD, şi care au calitatea de destinatari finali sunt:
- a) membrii familiilor şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
- b) membrii familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.
(3)Acordarea de sprijin categoriilor de persoane prevăzute la alin. (1) lit. c) se realizează numai în cazul în care există stocuri de pachete cu produse alimentare după epuizarea distribuirii către categoriile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b).”
Definitie: Persoane dependente – persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private.
(Extras din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 84/2020 din 21 mai 2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD)
Persoanele care se încadrează în ambele categorii, beneficiază de pachete cu produse de alimente aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării asistenţei materiale de bază.
Pachetele se vor ridica personal de către destinatarii finali (786 de persoane beneficiare) de la Depozitul POAD din strada Stefan cel Mare nr. 246, pe baza actului de identitate, incepand cu data de 05.04.2023, in intervalul orar 10,00 – 14,00 de luni pana joi si 10,00-12,00 in zilele de vineri, exceptand sarbatorile legale.
Persoanele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoanele dependente şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, pot solicita prin cerere, la sediul Directiei de Asistenta sociala a municipiului Roman, inscrierea pe listele de distributie suplimentare, in functie de numarul de pachete cu produse alimentare ramase nedistribuite.