PROCES-VERBAL
Nr.19420 din 28.07.2021
Ședința se desfășoară la ora 18.30 la sediul Școlii Gimnazile nr. 1 Mogoșoaia din Șos. București-Târgoviște nr. 107.
La apelul nominal se constată că sunt prezenți în sală 12 consilieri locali, iar prin intermediul mijloacelor electronice 3 (Victor Adrian Diaconescu, Alin Vărtic, Florin Răducu Covaci).
În sală a participat, fără a lua cuvăntul, domnul Mircea Erbatu care a susținut că are domiciliul în Comuna Mogoșoaia, Șos. București-Târgoviște nr. 77, județ Ilfov.
Secretarul general supune la vot procesul-verbal al ședinței anterioare, acesta fiind aprobat cu 11 voturi pentru și 4 abțineri ( Ienculescu-Popovici Felicia, Alexandru Iacoban, Iustin Cojocaru, Alin Vârtic). Secretar General a solicitat motivarea celor 4 consilieri locali cu privire la exprimarea votului ca și abținere, iar aceștia au susținut că nu există nicio explicație sau motiv, ori greșeală a procesului-verbal, pentru care s-au abținut.
Președintele de ședință supune la vot suplimentarea ordinii de zi cu un proiect de hotărâre, fiind împotrivă Pavel Aurel, Costel Băiaș, Ienculescu-Popovici Felicia, Alexandru Iacoban, Iustin Cojocaru, Alin Vârtic.
Se supune la vot Proiectul de Hotărâre privind cazurile în care este obligatorie prezentarea unei declarații autentice pentru deschiderea rolului fiscal iar acesta a fost adoptat cu un număr de 9 voturi pentru, voturi împotrivă 2 (Aurel Pavel, Costel Băiaș), abţineri 4 (Alexandru Iacoban, Iustin Cojocaru, Alin Vârtic, Felicia Ienculescu-Popovici). Domnul Alexandru Iacoban dorește consemnarea faptului că nu a avut timp să citească proiectul de hotărâre.
Se trece la discutarea ordinii de zi, pentru următoarele proiecte de hotărâri:
- Pentru modificarea HCL nr. 16/18.02.2021 privind aprobarea suspendării HCL nr. 10/30.05.2003, HCL nr. 11/05.05.2004, HCL nr. 109/30.11.2007, HCL nr. 18/25.01.2008, HCL nr. 193/20.09.2011 și HCL nr. 217/25.04.2018 ce a fost adoptat cu un număr de 9 voturi pentru, voturi împotrivă 6 (Aurel Pavel, Alexandru Iacoban, Iustin Cojocaru, Alin Vârtic, Felicia Ienculescu-Popovici, Costel Băiaș). Domnul Alexandru Iacoban dorește consemnarea faptului că prelungirea suspendării ar aduce prejudicii locuitorilor din zonă și că este ilegală.
- Privind aprobarea execuției bugetelor secțiunii de funcționare și a secțiunii de dezvoltare pentru trimestrul II din anul 2021 ce a fost adoptat cu un număr de 9 voturi pentru, voturi împotrivă 1 (Aurel Pavel), abţineri 5 (Costel Băiaș, Alexandru Iacoban, Iustin Cojocaru, Alin Vârtic, Felicia Ienculescu-Popovici). Domnul Alexandru Iacoban dorește consemnarea faptului că acest proiect ar trebui aprobat în ședină ordinară.
- Privind acordarea de mandate speciale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov ce a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
Nemaifiind alte probleme de dezbătut, președintele de ședință declară lucrările închise.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETAR GENERAL,
Dinu Gheorghe Roxana Cristina Bute