Nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii! ”Nemo censetur ignorare legem!” sau necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii nu înlătură obligaţia persoanelor de a se conforma legii şi de a răspunde pentru încălcarea ei!

Art. 1 alin. 5 din Constituția României prevede: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. De aici se deduce că pentru a respecta o lege trebuie să îi cunoşti prevederile, iar necunoașterea acestora nu poate scuti pe nimeni răspundere penală, administrativă sau civilă, după caz.

De asemenea, art. 16, alin. 2, prevede că „Nimeni nu este mai presus de lege”, de unde putem să deducem că avem obligaţia cunoaşterii legii pentru a putea determina limitele în care legea ne permite să ne manifestăm.

Așadar, la intrarea în vigoare a unei legi, aceasta este guvernată de principiul ,,nemo censetur ignorare legem”, care înseamnă că ,,nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii”.

Prin urmare, scuza, necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei legi nu înlătură vinovăţia.

În conformitate cu articolul 78 din Constituţia României, “legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării”.

Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, căruia i se supune activitatea funcționarilor publici și personalului contractual bugetar din administrația publică, nu prevede în sarcina acestora explicarea legii și acordarea de consultații juridice sau fiscale publicului.

În schimb, activitatea de informare asupra actelor normative și a legislației aplicabile în domeniul autorităților publice locale, inclusiv în administrarea creanțelor fiscale, este îndeplinită prin informări făcute publice pe siteul oficial al instituției – adjud.ro, precum și prin afișarea la sediile serviciilor competente.

Source