ACTE NECESARE PENTRU ACORDAREA AJUTOARELOR PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI ȘI A SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE CONFORM LEGII NR.226/16.09.2021
Pentru obținere ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie se va depune o cerere-declarație pe proprie răspundere conform Anexei nr.1 la normele de aplicare ale Legii nr. 416/2001 , privind venitul minim garantat , precum și:
1. Actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei
– copii după BI-CI;
– certificatele de naştere ale copiilor;
– certificatul de căsătorie;
– alte acte (hotărârea definitivă de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului, potrivit legii, actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator).
2. Acte de venit:
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare veniturile pe care membrii acesteia le realizează sau, după caz, le-au realizat în luna anterioară solicitării dreptului (de exemplu cerere depusa in luna octombrie 2021 va fi completata cu veniturile aferente lunii septembrie).
Categoriile de venituri nete realizate şi actele doveditoare sunt cele menţionate în formularul de cerere:
– drepturi provenite din salarii (salar net cu menţiunea daca beneficiază sau nu de bonuri de masă), sau activitaţi independente (adeverinte de venit de la finantele generale);
– indemnizaţii de şomaj, pensii, indemnizaţii speciale, indemnizaţia-stimulentul pentru cresterea copilului, indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap, venituri din dobânzi, venituri din activităţi agricole, alte drepturi etc.
Categorii de venituri care nu se iau in calcul la stabilirea venitului net/membru de familie:
– sumele provenite din alocaţia pentru susţinerea familiei;
– sumele provenite din alocaţia pentru susţinerea familiei;
– bugetul personal complementar al persoanelor cu handicap;
– ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli;
– bursele de studiu şi cele sociale, precum şi bursele acordate în cadrul Programului naţional de protecţie socială “Bani de liceu”;
– veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare
– sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situații excepționale;
– sumele primite de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională
OBS: aceste venituri vor fi trecute în cerere, dar nu se vor lua în calcul la stabilirea venitului total şi a venitului net pe membru de familie
3. Acte de proprietate/chirie
– adeverință eliberată de Compartimentul Registru Agricol din cadrul Primăriei Cicârlău, ori actul de închiriere, ori comodat, ori folosinţă sau certificat de atestare fiscala
4. Factura de la furnizorul de agent termic / gaz metan / energie electric cu codul client pentru ajutoarele de încălzirea locuinţei cu gaz metan, energie electrică, energie termică, pentru utilizatorii care au contracte încheiate cu furnizorii. În cazul în care nu există contracte încheiate decât la nivelul asociaţiei de locatari/proprietari se va aduce codul client al asociaţiei.
Obs. Studenţii întreţinuţi de părinţi şi care locuiesc separat de aceştia, nu îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului, conform art.3 lit.e din Legea nr.226/2021.
Copiii minori care locuiesc cu bunicii, iar părinţii locuiesc la alte adrese şi care nu contribuie la întreţinerea minorului, trebuie să aibă instituită măsura plasamentului sau a tutelei în favoarea bunicilor, altfel sunt consideraţi a fi în întreţinerea părinţilor naturali, drept pentru care vor trebui să aibă declarată suma de bani, cu care aceştia susţin creşterea şi educarea acestora.
Termen pentru depunere: data de 20 a fiecarei luni la compartimentul asistență socială din cadrul primăriei Cicârlău, pentru a beneficia de ajutor pentru luna respectivă (ex: 20 noiembrie, pentru a se stabili dreptul cu luna noiembrie). Pentru solicitarile primite dupa aceasta data, se va pierde o luna de la plata (ex: 21-30 noiembrie interval de depunere, dreptul se stabileste cu luna decembrie)
Ajutoarele pentru încălzirea locuinței se acordă lunar, în perioada sezonului rece, în lunile noiembrie 2021 – martie 2022.
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, în întreaga perioadă a anului.
În perioada corespunzătoare sezonului rece, suplimentul pentru energie se va acorda pe baza cererii-declarație pe proprie răspundere și a actelor depuse în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței.
Atenție! În situația în care solicitantul este beneficiar sau, după caz, primește ajutor social potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare și/sau alocației pentru susținerea familiei potrivit prevederilor Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare și solicită unul dintre ajutoare acesta completează formularul de cerere prevăzut la anexa nr. 1 a la normele metodologice precum şi documentele doveditoare privind componența familiei și veniturile membrilor acesteia care au fost deja depuse pentru stabilirea dreptului la ajutorul social și/sau la alocația pentru susținerea familiei .
OBLIGAŢIILE BENEFICIARILOR DE AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI / SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE:
1. Declararea tuturor bunurilor deţinute, iar dacă acestea duc la excluderea dreptului nu se mai depune cererea pentru acordarea dreptului.
2. Comunicarea în scris a modificărilor cu privire la componenţa familiei;
3. Comunicarea în scris a modificărilor veniturilor realizate de membrii acesteia, prin depunerea unei noi cereri şi declaraţii pe proprie răspundere, însoţită de actele justificative, la compartimentul de asistență socială din cadrul Primăriei Cicârlău.
- Această obligaţie este imperativă, neîndeplinirea ei ducând la recuperarea în totalitate a ajutorului acordat, începând cu luna următoare producerii modificării.
- Nedeclararea corectă a componeneţei familiei/a veniturilor familiei/ a deţinerii de bunuri aflate în lista bunurilor care duc la neacordarea ajutorului reprezintă infracţiune şi va fi în mod obligatoriu sesizată organelor de urmărire penală.
PLAFOANE DE ACORDARE:
1.1. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu agent termic în sistem centralizat:
– 0 – 1386 lei/membru de familie pentru familii
– 0 – 2053 lei pentru persoana singură
* Compensaţia se acordă prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, nu mai mult de consumul lunar efectiv, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură.
AJUTOR PENTRU ENERGIE TERMICĂ
Venit net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure (lei) | Compensare procentuală (%) | Ajutor maxim (lei) | Sumpliment lunar pentru energie (lei) |
până la 200 | 100% | Conform consumului lunar | 10 |
Între 200.1- 320 | 90% | Conform consumului lunar | 10 |
Între 320.1-440 | 80% | Conform consumului lunar | 10 |
Între 440.1-560 | 70% | Conform consumului lunar | 10 |
Între 560.1-680 | 60% | Conform consumului lunar | 10 |
Între 680.1-920 | 50% | Conform consumului lunar | 10 |
Între 920.1-1040 | 40% | Conform consumului lunar | 10 |
Între 1040.1-1160 | 30% | Conform consumului lunar | 10 |
Între 1160.1-1280 | 20% | Conform consumului lunar | 10 |
Între 1280.1-1386 | 10% | Conform consumului lunar | 10 |
În cazul persoanei singure:
Venit net lunar al persoanei singure (lei) | Compensare procentuală (%) | Ajutor maxim (lei) | Sumpliment lunar pentru energie (lei) |
Între 1386.1 – 2053 | 10% | Conform consumului lunar | 10 |
1.2. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu gaz metan, energie electrică, lemne sau combustibili solizi:
– 0 – 1386 lei/membru de familie pentru familii
– 0 – 2053 lei pentru persoana singură
* Compensaţia se acordă prin acoperirea unui procent din valoarea de referință stabilită funcție de tipul de încălzire, dar nu mai mult de consumul lunar efectiv.
AJUTOR PENTRU GAZE NATURALE
Valoarea maximă de referință – 250 lei
Venit net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure (lei) | Compensare procentuală (%) | Ajutor maxim (lei) | Sumpliment lunar pentru energie (lei) |
până la 200 | 100% | 250 | 10 |
Între 200.1- 320 | 90% | 225 | 10 |
Între 320.1-440 | 80% | 200 | 10 |
Între 440.1-560 | 70% | 175 | 10 |
Între 560.1-680 | 60% | 150 | 10 |
Între 680.1-920 | 50% | 125 | 10 |
Între 920.1-1040 | 40% | 100 | 10 |
Între 1040.1-1160 | 30% | 75 | 10 |
Între 1160.1-1280 | 20% | 50 | 10 |
Între 1280.1-1386 | 10% | 25 | 10 |
În cazul persoanei singure:
Venit net lunar al persoanei singure (lei) | Compensare procentuală (%) | Ajutor maxim (lei) | Sumpliment lunar pentru energie (lei) |
Între 1386.1 – 2053 | 10% | 25 | 10 |
AJUTOR PENTRU ENERGIE ELECTRICĂ
Valoarea maximă de referință – 500 lei
Venit net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure (lei) | Compensare procentuală (%) | Ajutor maxim (lei) | Sumpliment lunar pentru energie (lei) |
până la 200 | 100% | 500 | 30 (70) |
Între 200.1- 320 | 90% | 450 | 30 (70) |
Între 320.1-440 | 80% | 400 | 30 (70) |
Între 440.1-560 | 70% | 350 | 30 (70) |
Între 560.1-680 | 60% | 300 | 30 (70) |
Între 680.1-920 | 50% | 250 | 30 (70) |
Între 920.1-1040 | 40% | 200 | 30 (70) |
Între 1040.1-1160 | 30% | 150 | 30 (70) |
Între 1160.1-1280 | 20% | 100 | 30 (70) |
Între 1280.1-1386 | 10% | 50 | 30 (70) |
În cazul persoanei singure:
Venit net lunar al persoanei singure (lei) | Compensare procentuală (%) | Ajutor maxim (lei) | Sumpliment lunar pentru energie (lei) |
Între 1386.1 – 2053 | 10% | 50 | 30 (70) |
În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună
AJUTOR PENTRU LEMNE, COMBUSTIBILI SOLIZI SAU PETROLIERI
Valoarea maximă de referință – 320 lei
Venit net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure (lei) | Compensare procentuală (%) | Ajutor maxim (lei) | Sumpliment lunar pentru energie (lei) |
până la 200 | 100% | 320 | 20 |
Între 200.1- 320 | 90% | 288 | 20 |
Între 320.1-440 | 80% | 256 | 20 |
Între 440.1-560 | 70% | 224 | 20 |
Între 560.1-680 | 60% | 192 | 20 |
Între 680.1-920 | 50% | 160 | 20 |
Între 920.1-1040 | 40% | 128 | 20 |
Între 1040.1-1160 | 30% | 96 | 20 |
Între 1160.1-1280 | 20% | 64 | 20 |
Între 1280.1-1386 | 10% | 32 | 20 |
În cazul persoanei singure:
Venit net lunar al persoanei singure (lei) | Compensare procentuală (%) | Ajutor maxim (lei) | Sumpliment lunar pentru energie (lei) |
Între 1386.1 – 2053 | 10% | 32 | 20 |
Observație: Cuantumul suplimentului pentru energie se stabilește cumulat pentru toate sursele de energie utilizate.
Exemplu: O familie cu 5 membri și venituri de 199 lei / persoană care utilizează pentru încălzire energie termică în sistem centralizat, pentru iluminat și aparate electrocasnice utilizează energie electrică și pentru prepararea hranei utilizează gazele naturale va beneficia de:
10 lei (suplimentul pentru energie termică) + 10 lei (suplimentul pentru gaze naturale) + 30 lei (suplimentul pentru energie electrică) = 40 lei
Și ajutorul pentru încălzirea locuinței în procent de 100% din consumul propriu de energei termică utilizat.